Tranzacționarea cu boți KuCoin

Utilizarea de boți automatizați este una dintre cele mai tari tendințe în tranzacționarea de  criptomonede. Și este pentru un motiv întemeiat. Indiferent dacă ești un trader experimentat sau un utilizator novice de criptomonede, acești boți te pot ajuta să cumperi și să vinzi active digitale cu profit maxim – chiar și atunci când ești departe de ecranul computerului. Deci, cine nu ar vrea să beneficieze de așa ceva?

Dar una dintre condițiile prealabile pentru a folosi un astfel de instrument este utilizarea acestuia împreună cu o casă de schimb de încredere. Dacă nu faci acest lucru, te expui la o serie de riscuri care te pot împiedica să obții profitul pe care îl meriți. De aceea este important să alegi o casă de schimb credibilă pe care să efectuezi tranzacționarea automată. Din motive de comoditate, majoritatea traderilor preferă să utilizeze principala lor casă de schimb de criptomonede, deci nu trebuie să încerce o altă casă de schimb doar pentru a o utiliza cu boți de tranzacționare.

Cu peste 200 de monede unice, o multitudine de perechi de tranzacționare și funcționalitatea de leverage trading, KuCoin este una dintre cele mai populare case de schimb de criptomonede de pe piață și în care au încredere peste 5 milioane de utilizatori. Având în vedere această statistică, are sens să spunem că este posibil ca tu să fi auzit deja de această companie din Hong Kong. Există șanse mari să o folosești deja pentru nevoile tale principale de tranzacționare.

Dar poți utiliza KuCoin cu boți de tranzacționare? Pentru a te ajuta să obții un răspuns la aceasta, precum și la alte întrebări arzătoare, iată tot ce trebuie să știi despre utilizarea KuCoin cu o platformă automată.

Este permisă tranzacționarea cu boți pe KuCoin?

Ca să începem cu începutul: da, poți folosi boți automatizați cu KuCoin. Întrucât casa de schimb se mândrește cu utilizarea de tehnici inovatoare și cu suport pentru sute de piețe de criptomonede, această abordare din punctul de vedere a platformei este ceva normal.

Similar competitorilor săi, KuCoin acceptă modalități alternative de conectare la sistemul său, permițând traderilor să-i folosească API-ul. Desigur, acest API permite de asemenea dezvoltatorilor de software să creeze o multitudine de boți care pot să execute comenzile în mod automat.

Acesta este motivul pentru care poți acum găsi o multitudine de boți care pot realiza tranzacționare pe KuCoin cu toate activele digitale acceptate de platformă.

Trebuie să descarci vreun software special?

Datorită progreselor în dezvoltarea software, acum poți utiliza boți care sunt complet bazați pe web sau în cloud. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii pe pagina oficială a unor asemenea boți. De acolo poți accesa interfața și poți rula instrumentul fără să fii nevoit să instalezi absolut nicio aplicație.

Dar va trebui să reții că nu toți boții de criptomonede sunt bazați pe web sau în cloud. De fapt, majoritatea celor cu set extins de funcționalități trebuie încă instalați pe un computer înainte de a-i putea folosi.

Alegerea între o soluție bazată pe web și o soluție care se instalează depinde numai de tine. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să compari diferitele caracteristici ale diferiților boți și să iei o decizie în funcție de ce se potrivește cel mai bine nevoilor tale.

Sunt siguri boții de tranzacționare KuCoin?

Indiferent de tipul de platformă pe care o alegi, trebuie să înțelegi că acestea folosesc o varietate de mecanisme de securitate diferite. Unii dintre cei mai buni boți folosesc securitate de vârf, în timp ce anumiți boți mai slabi pot să lase mult de dorit la acest capitol.

În timp ce KuCoin în sine este considerat o casă de schimb sigură, utilizarea acolo a unui instrument de tranzacționare nu garantează că și botul va fi sigur. De aceea este important să-ți iei toate precauțiile pentru a te asigura că alegi un bot de tranzacționare sigur, care nu periclitează siguranța fondurilor tale.

Aici trebuie să ții cont de câțiva factori. Pentru început, asigură-te-vă că botul este găzduit pe un server securizat cu HTTPS. Sau dacă îl instalezi pe computer, asigură-te că nimeni altcineva nu are acces la acesta. Și cel mai important, asigură-te că botul ales nu îți solicită acces pentru retrageri prin intermediul API-ului.

Este arhicunoscut că boții nu au absolut deloc nevoie să poată retrage fonduri din contul tău. În schimb, aceștia necesită din partea ta permisiunea de a-ți utiliza contul de la casa de schimb pentru a efectua tranzacții pe platforma desemnată de tine, care în acest caz este KuCoin. Dacă botul selectat solicită o astfel de permisiune de retragere, este un motiv foarte bun să-ți iei rămas bun de la el și să te uiți după o variantă mai sigură pentru lucrul cu KuCoin.

Cei mai buni boți KuCoin

Există boți gratuiți pentru KuCoin?

Din păcate boții gratuiți sunt greu de găsit. Acest lucru se datorează faptului că dezvoltarea unei soluții automatizate necesită mult timp și orice dezvoltator care investește atât de mult efort va căuta cel mai adesea să fie recompensat pentru acesta.

Acestea fiind zise, încă poți găsi câțiva boți open-source care funcționează cu KuCoin. Dar cel mai adesea aceștia sunt greu de utilizat și le lipsesc diferite funcționalități avansate.

Dacă dorești să folosești un bot ușor de utilizat și cu o mulțime de funcționalități, atunci cel mai bine este să te uiți în jur după unele dintre cele mai populare instrumente de tranzacționare care funcționează cu KuCoin. Dacă este disponibilă o ofertă de încercare gratuită, o poți folosi pentru a vedea cum merge pentru tine tranzacționarea cu criptomonede. În caz contrar, te poți abona la un plan de nivel inferior de la un bot de criptomonede credibil pentru a-i testa caracteristicile în timp real înainte de a lua o decizie.

O altă modalitate de a face asta este să te folosești de modurile tranzacționare de formă sau testare ex-post (backtesting) cu boții care nu taxează pentru aceste funcționalități. Acest lucru îți va da o idee despre interfață și-ți va permite să decizi dacă platforma respectivă ți se potrivește sau nu.

De câți bani am nevoie pentru început?

Ca și celelalte case de schimb de renume, KuCoin are asociate anumite comisioane standard. Acestea includ comisionul de tranzacționare al casei de schimb perceput pentru fiecare tranzacție pe care o efectuezi și comisionul de retragere perceput pentru fiecare tranzacție externă pe care o faci.

KuCoin își taxează utilizatorii pe modelul maker-taker, ceea ce înseamnă că percepe comisioane pentru fiecare tranzacție pe care o faci, indiferent dacă ești cumpărător sau vânzător. Structura comisioanelor KuCoin începe de la 0,1% pentru fiecare tranzacție. Dar scade cu cât mai mult tranzacționezi la această casă de schimb.

În afară de acestea, mai trebuie să plătești și comisionul de retragere, care depinde de criptomoneda pe care o retragi din cont. Iar dacă dorești să cumperi criptomonede cu cardul de credit pentru a utiliza aceste active digitale pentru tranzacționare, atunci va trebui să plătești și taxa de procesare a cardului de credit.

Dacă ții cont de toate acestea, devine destul de clar că va trebui să pui deoparte o cantitate semnificativă de fonduri pentru a acoperi toate aceste taxe și comisioane, în plus față de valoarea pe care dorești să o pui la treabă pentru tranzacționare. Dacă nu dispui de suficiente fonduri pentru a acoperi ambele aspecte, s-ar putea să ajungi să plătești mai mult pe comisioane decât obții din tranzacționare.

Există pe KuCoin vreo pereche de tranzacționare pentru boți?

KuCoin acceptă o mare varietate de criptomonede și de asemenea oferă mai multe perechi de tranzacționare cu majoritatea acestor active digitale sub forma unor perechi cu BTC/USD/ETH.

KuCoin mai permite și asocierea aceste criptomonede cu propriul lor token de tranzacționare intern, care poartă numele de KuCoin Shares (KCS). Casa de schimb oferă de asemenea tranzacționare spot, margin și în plus tranzacționare cu instrumente derivate cu un leverage de 100x.

Toate acestea fac din KuCoin o casă de schimb foarte puternică, una care poate fi utilizată atât de traderii experimentați, cât și de cei noi. Dar ține minte că majoritatea acestor funcționalități sunt disponibile doar pentru tranzacționare manuală și că nu toți boții vor putea să le implementeze. Cu toate acestea, ei adaugă multă valoare la ceea ce KuCoin pune pe masă din punct de vedere al tranzacționării de criptomonede.

Concluzii

În general, utilizarea boților de tranzacționare KuCoin poate fi o opțiune foarte bună dacă găsești un program automat, sigur, credibil și plin de funcționalități. Dacă deja ești utilizator KuCoin, poți întreba comunitatea pentru a afla ce fel de platforme sunt folosite de utilizatorii existenți ai casei de schimb.

Dacă preferi să faci propriile cercetări, așa cum de fapt ar trebui, atunci poți trece în revistă diferiți boți de renume care funcționează pe KuCoin până când vei găsi potrivirea perfectă cu nevoile tale.