Săptămâna trecută scriam o postare pe blog despre cum încercam primul meu bot automat de tranzacționare, acesta fiind Bitsgap. De asemenea, am promis cititorilor că voi reveni peste o săptămână cu informații noi legate de progresul botului anterior menționat și vom vedea împreună cum a funcționat acesta pentru mine. Și, așa cum am promis, iată-mă, 7 zile mai târziu.

Astăzi voi posta progresul tuturor celor 15 perechi pentru care am lansat boți data trecută și vom putea vedea ce a ieșit. Acum, sper că ești entuziasmat, așa că ia-ți un scaun confortabil și urmează-mă în călătoria pe care o fac și prin care testez marjele de profit ale acestor soluții de boți în cloud.

Detalii practice

După cum îți amintești, săptămâna trecută am început să tranzacționez cu 0,4 BTC de pe un cont Binance nou creat, care va fi utilizat exclusiv pentru testarea Bitsgap și tranzacționarea asociată cu această testare. Apoi am distribuit aceste fonduri între 15 monede diferite pe care le voi monitoriza pe o perioadă de o lună, venind cu rapoarte pentru fiecare săptămână, pe care le voi face din 7 în 7 zile. Deci, după cum am promis, voi prezenta acum amănunțit detaliile legate de ceea ce s-a întâmplat cu cei 0,4 BTC în decursul primei săptămâni de tranzacționare.

Așadar, după prima săptămână de tranzacționare, sunt mândru să te anunț că am obținut într-adevăr profit. În acest moment, soldul curent din contul meu Binance este aproximat la 0,42 BTC, ceea ce înseamnă că am câștigat 0,02 BTC sau 20 mBTC în decursul a puțin peste 6 zile.

Acest lucru este foarte bun, întrucât înseamnă că deja mi-am acoperit cheltuielile doar din scurtul interval de 6 zile și am și început să obțin și profit. Poate că îți mai amintești, am avut de plătit pentru contul PRO, care costă în jur de 110$. Așadar, în urma a 6 zile, deja am recuperat cei 110$ pe care i-am plătit pentru serviciu și am și un profit de aproximativ 90$.

De asemenea ar mai fi de menționat că volumul meu de tranzacționare în decursul ultimelor 6 zile a fost de 3,8 BTC. Asta înseamnă că botul funcționează cum s-a intenționat, cumpărând și vânzând în mod agresiv monedele, ceea ce este de fapt în avantajul meu, deoarece cel mai probabil vinde la preț maxim și cumpără la preț minim. Nu uita, acesta a fost doar volumul de tranzacționare din ultimele 6 zile. Hai să mai revenim și odată ce trece luna, și o să vedem atunci care va fi rulajul nostru.

Ții minte cele 15 perechi în care am investit ultima dată? Ei bine, după cum am promis, iată o imagine cu ceea ce s-a întâmplat cu aceste monede în ultimele 7 zile. În prezent, cel mai mare profit mi-a fost adus de Link, cu o creștere de aproximativ 17% în acest moment. Cel mai lent motor al nostru a fost NANO, care nu a făcut nici măcar 1%. Mă bucur să văd că NEO și POWR continuă să se țină tare la 9%, dar și că umpluturile standard de genul Waves sau XRP ne-au adus ceva profit pe parcurs.

Pentru săptămâna care vine nu voi schimba nimic, deoarece monedele încă merg pe plus. Asta înseamnă că se mișcă în direcția corectă, exact așa cum mi-am dorit.

Vino și săptămâna viitoare deoarece voi face ceva interesant. Voi adăuga tot profitul din această săptămână la suma cu care lucrăm, deoarece retragerea acestor bani acum ar fi contraproductivă pentru ceea ce încercăm să testăm și să realizăm aici.

În plus, o să fac și câteva schimbări cu monedele mai încete, spre exemplu NANO, și cel mai probabil le voi înlocui cu monede mai profitabile care sunt pe creștere, sperând să obțin din ce în ce mai mult profit pe măsură ce avansez spre sfârșitul acestei luni.

Concluzii

Deci, ce concluzii am tras după toate acestea? Să fiu sincer, este încă prea devreme pentru a trage concluzii. A trecut doar o săptămână și o mulțime de lucruri se pot schimba în cele trei săptămâni care urmează. Cu toate acestea, sunt foarte fericit că am echilibrat deja balanța, că am reușit să achit cheltuielile inițiale legate de taxa pentru prima lună și că am și obținut un mic profit de 5% pe lângă asta.

Cu toate astea, întrucât tranzacționarea cu criptomonede este ca un joc de noroc din cauză că prețul este volatil, este vorba de un risc pe care sunt dispus să mi-l asum deoarece recompensa depășește cu mult dezavantajele, cel puțin pe baza rezultatelor pe care le-am obținut până acum.

Până în prezent și pe baza rezultatelor pe care le-am obținut, achiziționarea botului Bitsgap pare să fi fost o decizie bună. Totuși, este vorba de doar o săptămână, așa că mai am încă 3 săptămâni de așteptat ca să văd dacă într-adevăr am făcut o investiție bună sau nu. Totuși, hai să-i ținem pumnii și să sperăm, ca de obicei, la ce-i mai bine, deoarece, după cum ziceam săptămâna trecută înainte de a începe această călătorie, monedele mele stăteau cam degeaba, deci investirea lor în acest efort este o decizie corectă din partea mea. La urma urmei, cui nu-i place să câștige mai mulți bani, nu? Și să-i și câștig în timp ce dorm sau fac altă treabă pare a fi o idee foarte bună, dacă mă întrebi pe mine.

De asemenea, ca o mică notă pe care aș dori să o adaug, botul Bitsgap a realizat aproape 3000 de tranzacții în acest scurt timp, ceea ce înseamnă că tranzacționează agresiv. Și după cum am menționat mai devreme, când am prezentat detaliile, aceasta este în favoarea mea, întrucât botul cumpără de obicei la prețuri mici și vinde după ce atinge un anumit prag minim de profit.

Dacă fac calculele, asta înseamnă aproximativ 1500 de comenzi de cumpărare și 1500 de comenzi de vânzare. Dacă împărțim asta la numărul de boți pe care îi rulez rezultă aproximativ 200 de comenzi pentru fiecare bot. Deci într-o perioadă de 6 zile, botul face aproximativ 33 de comenzi pe zi. Este ceva ce eu nu aș putea niciodată să fac tranzacționând manual din două motive mari și late. În primul rând, nu aș putea urmări toate mișcările pieței, și în al doilea rând, nu aș putea sta în fața terminalului 24/7.

Hai să trecem acum la perspective mai interesante. Dacă ai sfaturi sau sugestii cu privire la alte soluții de tranzacționare automate bazate pe cloud, te rog să mi le împărtășești. Sunt dispus să testez servicii noi și aș dori să cunosc servicii similare lui Bitsgap.

Totuși, în prezent sunt în căutarea de soluții bazate pe cloud, astfel încât boți ca GunBot, deci care ar necesita să țin un computer pornit 24/7 sau să-l instalez pe o mașină virtuală ies din discuție momentan. Poate cândva în viitor, dar nu acum.

Deci, dacă ai cunoștință de servicii similare lui Bitsgap, asigură-te că nu uiți să-mi scrii în secțiunea de comentarii, iar eu mă voi ocupa de restul.

Și nu uita să revii pentru următorul meu raport.